sâmbătă, 24 decembrie 2011

Canalul Dunăre-Marea Neagră


Canalul Dunăre-Marea Neagră este un canal navigabil în județul Constanța, România, ce leagă porturile Cernavodă de pe Dunăre și Constanța Sud de la Marea Neagră, scurtând drumul spre portul Constanța cu aproximativ 400km. Canalul este parte componentă a importantei căi navigabile europene dintre Marea Neagră și Marea Nordului (prin Canalul Rin-Main-Dunăre). Folosind această rută, mărfurile din Australia și Orientul Îndepartat, destinate Europei Centrale, își scurtează drumul cu 4.000 kilometri.

Planuri de a construi acest canal existau încă din secolul XIX. Încă de la alipirea Dobrogei la România, în 1878, a început a fi vehiculată ideea unui al patrulea braț al Dunării, de data aceasta artificial, care să scurteze drumul către Marea Neagră. Condițiile tehnice ale epocii făceau ca o astfel de realizare să fie extrem de dificilă și costisitoare, așa încât regele Carol I, realist, a refuzat să se implice în acest proiect.[2]

Ideea însă nu a fost abandonată, în 1928 viitorul academician Aurel Bărglăzan avea să facă un studiu, care a indicat practic actualul traseu al canalului.[3][4] Ulterior, Carol al II-lea a cochetat și el cu ideea canalului, dar criza economică mondială și apoi începutul celui de-al Doilea Război Mondial au făcut ca realizarea lui să fie amânată.


În 1949 a început construcția canalului, mulți dintre muncitori fiind deținuți politici din închisorile comuniste și din rândurile minorităților etnice și religioase. Lucrările au fost sistate în 1955 și reluate abia în 1975. Canalul a fost inaugurat sâmbătă, 26 mai 1984, de către Nicolae Ceaușescu[5]. S-au excavat circa 300 milioane m3 (mai mult cu 25 milioane decât la Canalul Suez și cu 140 milioane mai mult decât la Canalul Panama) și s-au turnat 3,6 milioane m3 de betoane[6].

Cu o lungime de 64 km, o adâncime de 7 m, o lățime la bază de 70 m și la suprafață de 110-140 m, canalul al treilea canal navigabil din lume, ca lungime, după Suez și Panama[5] și are o capacitate anuală maximă de transport de 75 de milioane tone de marfă. Pescajul maxim admis este de 5,5 m permițând astfel accesul navelor fluviale și a celor maritime mici. La fiecare capăt există câte două ecluze care permit traficul în ambele sensuri. Canalul traversează localitățile Cernavodă, Saligny, Mircea Vodă, Satu Nou, Medgidia, Castelu, Poarta Albă. Aici canalul se bifurcă. Ramura nordică (Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari) trece prin Nazarcea, Constanța, Ovidiu și Năvodari. Ramura sudică trece prin Basarabi și Agigea.

Construirea canalului a necesitat o investiție de circa 2 miliarde de dolari. Estimările inițiale prevedeau recuperarea investiției în 50 de ani. Exploatarea canalului aduce însă venituri anuale de circa 3 milioane de euro, ceea ce presupune o durată de recuperare a investiției de peste 600 de ani.