Canalul Dunăre-Marea Neagră

Canalul Dunăre-Marea Neagră este un canal navigabil în județul Constanța, România, ce leagă porturile Cernavodă de pe Dunăre și Constanța Sud de la Marea Neagră, scurtând drumul spre portul Constanța cu aproximativ 400km. Canalul este parte componentă a importantei căi navigabile europene dintre Marea Neagră și Marea Nordului (prin Canalul Rin-Main-Dunăre). Folosind această rută, mărfurile din Australia și Orientul Îndepartat, destinate Europei Centrale, își scurtează drumul cu 4.000 kilometri.

Planuri de a construi acest canal existau încă din secolul XIX. Încă de la alipirea Dobrogei la România, în 1878, a început a fi vehiculată ideea unui al patrulea braț al Dunării, de data aceasta artificial, care să scurteze drumul către Marea Neagră. Condițiile tehnice ale epocii făceau ca o astfel de realizare să fie extrem de dificilă și costisitoare, așa încât regele Carol I, realist, a refuzat să se implice în acest proiect.[2]

Ideea însă nu a fost abandonată, în 1928 viitorul academician Aurel Bărglăzan avea să facă un studiu, care a indicat practic actualul traseu al canalului.[3][4] Ulterior, Carol al II-lea a cochetat și el cu ideea canalului, dar criza economică mondială și apoi începutul celui de-al Doilea Război Mondial au făcut ca realizarea lui să fie amânată.

În 1949 a început construcția canalului, mulți dintre muncitori fiind deținuți politici din închisorile comuniste și din rândurile minorităților etnice și religioase. Lucrările au fost sistate în 1955 și reluate abia în 1975. Canalul a fost inaugurat sâmbătă, 26 mai 1984, de către Nicolae Ceaușescu[5]. S-au excavat circa 300 milioane m3 (mai mult cu 25 milioane decât la Canalul Suez și cu 140 milioane mai mult decât la Canalul Panama) și s-au turnat 3,6 milioane m3 de betoane[6].

Cu o lungime de 64 km, o adâncime de 7 m, o lățime la bază de 70 m și la suprafață de 110-140 m, canalul al treilea canal navigabil din lume, ca lungime, după Suez și Panama[5] și are o capacitate anuală maximă de transport de 75 de milioane tone de marfă. Pescajul maxim admis este de 5,5 m permițând astfel accesul navelor fluviale și a celor maritime mici. La fiecare capăt există câte două ecluze care permit traficul în ambele sensuri. Canalul traversează localitățile Cernavodă, Saligny, Mircea Vodă, Satu Nou, Medgidia, Castelu, Poarta Albă. Aici canalul se bifurcă. Ramura nordică (Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari) trece prin Nazarcea, Constanța, Ovidiu și Năvodari. Ramura sudică trece prin Basarabi și Agigea.

Construirea canalului a necesitat o investiție de circa 2 miliarde de dolari. Estimările inițiale prevedeau recuperarea investiției în 50 de ani. Exploatarea canalului aduce însă venituri anuale de circa 3 milioane de euro, ceea ce presupune o durată de recuperare a investiției de peste 600 de ani.

Podul Ing. Anghel Saligny

În anul 1885, ca de obicei când era vorba de mari lucrări inginerești publice, guvernul român a organizat un concurs internațional pentru proiectul unui pod de cale ferată peste Dunăre, la Cernavodă. Nemulțumită de ofertele prezentate de firme străine, atât Comisia de adjudecare a ofertelor, alcătuită din specialiști români și străini, cât și Direcția generală a Căilor Ferate Române iau decizia de a încredința dificila lucrare inginerului român Anghel Saligny și colaboratorilor săi.

Astfel, la 21 octombrie 1890, în prezența regelui Carol I, era marcată începerea lucrărilor pentru noul pod. La numai cinci ani de la începerea lucrărilor, în ziua de 14 septembrie 1895, în prezența regelui și a unei numeroase și entuziaste asistențe, era inaugurat sistemul de poduri de cale ferată ce traversează Dunărea între Fetești și Cernavodă, proiectat și construit sub coordonarea lui Anghel Saligny și purtând numele regelui Carol I.

Așa cum o dovedește însăși împlinirea unui secol (1895 - 1995) de funcționare neîntreruptă, sistemul de poduri de la Cernavodă este o adevarată operă de artă inginererască, cea mai grandioasă de acest fel din Europa continentală la ora construirii sale și încă multă vreme după aceea.

Sistemul cuprinde două poduri principale, cu deschideri între 140 și 190 metri și cu o înălțime liberă de 30 de metri, precum și o serie de alte lucrări. Dintre numeroasele soluții absolut originale care au fost aplicate cu succes la realizarea podului de la Cernavodă, vom aminti aici numai una: folosirea, în premieră mondială la astfel de lucrări, a oțelului moale – fapt ce a contribuit la durabilitatea acestei lucrări, dovedită timp de 100 de ani.

Complexul originar de poduri de la Cernavodă se compunea dintr-un pod peste brațul Borcea (unul dintre brațele Dunarii), unul peste Dunare și un viaduct peste balta Iezerului, desființat în 1969, în urma desecării acestei bălți, și înlocuit cu un terasament de rambleu. Podul de la Cernavoda a fost, la acea vreme, cel mai lung pod din Europa și unul dintre principalele poduri metalice cu deschidere mare din lume având o deschidere de 4.088 m între malul stâng și cel drept al văii Dunării.

Podul de la Cernavodă, dublat astăzi de un sistem de poduri combinate, construit, evident, tot de ingineri români, rămâne cel mai important simbol al ingineriei românești din perioada de început, examenul său de maturitate, trecut cu strălucirea dată de împlinirea secolului de existență și funcționare non-stop.

Sursa: Wikipedia

Ganditoru de la Hamangia

Gânditorul de la Hamangia este practic un complex de două statui. Gânditorul „și femeia lui”, Gânditorul reprezintă un bărbat așezat pe un scăunel, scăunelul respectiv fiind o replică fidelă a scăunelelor de piatra neolitice. Bărbatul are coatele așezate pe genunchi și își sprijină capul în mâini (statuia este extrem de stilizată și nu transmite nici un fel de date despre vârsta sau statutul Gânditorului). Gânditorul este insoțit de o variantă feminină la fel de stilizată. Femeia nu stă pe nici un fel de scaun, și ține mâinile amândouă pe un picior. Se presupune că cele două statuete formează o pereche. În conformitate cu unele ipoteze, „Gânditorul” ar reprezenta un zeu al vegetației, iar femeia o Zeiță a recoltei.

Biseriaca Sf. Andrei

 

Biserica este situată pe strada Medgidiei în intravilanul oraşului Cernavodă. Biserica se învecinează cu Str. Panait Cerna şi cu Baza Sportivă din Cernavodă. La 2 minute de mers cu maşina se află Campusul Centralei Atomo-Nuclear-Electrice din Cernavodă.

Istoric: Prin binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi sub directa îndrumare a Părintelui Furtună Didel, cu sprijin permanent din partea credincioşilor cu suflet creştin şi cu dragoste fată de Casa lui Dumnezeu, s-a pus piatra de temelie pentru această biserică în anul 2002.
În anul 2003 Preotul Paroh Ciutoiu Florin şi George Ciulei, Preot II, cu ajutorul Primăriei, Consiliului Local, al firmelor S.C. Elcomex S.A., C.N. Invest, S.C. Lucrări speciale, Nuclear Montaj, Stizo, S.C. Geotec S.A., şi al credincioşilor din Cernavodă, construiesc Biserica de lemn în Baia Mare la S.C. Rustic S.A. Biserica a fost construită după planurile arhitectului Niels Auner.

Sfinţirea a fost făcută de Înaltpreasfinţitul Teodosie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Sfinţirea mare a bisericii a fost făcută tot de Înaltpreasfinţitul Teodosie pe 20 iulie 2008. Toate aceste lucruri reies din pisania care se afla deasupra uşii în interiorul bisericii: "Din Mila lui Dumnezeu Tatăl, cu Harul Fiului şi cu Pronia Sfântului Duh s-a construit această Sf. Biserică cu Hramul "Sf. Andrei" şi "Sf. Ilie Tesviteanul" cu binecuvântarea I.P.S. Dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscop al Tomisului şi al Întregii Dobrogi, protoiereu fiind P.C. Pr. Copacenco Vasile în anul mântuirii 2003. Temelia a fost pusă în anul 2002 de către

Pr. Furtună Didel, urmând a fi ridicată de Firma S.C. Rustic S.A. din Baia Mare, Pr. Paroh fiind Ciutoiu Florin şi Pr. Ciulei George, cu ajutorul important al credincioşilor parohiei şi al firmelor enumerate mai sus.
Pictura a fost executată de D-na Rita Aldea din Reştiţa, fiică a oraşului Cernavodă şi fiul ei Dan în anii 2004-2005.